Istoric
Despre noi
Suntem o echipa tânără și pasionată de automobilism, care a contribuit activ la inițierea și dezvoltarea curentului „BUGGY” în România. Participăm la competițiile sportive de automobilism (și nu numai) și susținem motorsportul românesc de peste 18 ani.
Istoric
Activitatea cu specific automobilistic a fost începută de unii dintre actualii membri în anul 2000, prin pregătirea unor autoturisme pentru macadam și organizarea unor competiții de autocross(de nivel local, în regim hobby).
În anul 2001, din nevoia de a construi un autovehicul sportiv, care să aibă performanțe atât pe macadam, cât și pe asfalt, Șerban Vasile a „dat viață” primului buggy(2 locuri) din România conceput special pentru activități sportive.
Activitatea de construcție a mașinilor buggy și organizarea de competiții sportive locale s-a dezvoltat continuu, iar în anul 2006 a „luat naștere” prima structură sportivă cu specific buggy din România – Asociația Raideri. Sub această entitate s-au construit mașini buggy pentru automobilism și s-au organizat competiții de nivel local și zonal până la apariția actualului club A.C.S. Raideri.
Prima participare în campionatele naționale
O parte din actuala echipa a ACS Raideri a participat „pilot” (pentru prima dată) la o etapa națională de rallycross cu 2 echipaje buggy(Șerban Vasile – monopost Opel și Dunavățu Cristian – Monopost Dacia-Renault) și un kartcross (Claudio Cuttaia – 600RR) la ultima etapă a Campionatului Național de Rallycross din anul 2014 (Ștefăneștii de Jos). La această etapă s-a alăturat și Marian Țene (pilot care activa în cadrul CNRC) cu un buggy bipost artizanal Renault.
În anul 2015 majoritatea sportivilor cu specific „buggy” din România au participat pentru prima data în istoria motorsportului românesc, constituind clasa „buggy” în cadrul Campionatului Național de Rallycross. Deoarece vechea formă de organizare (Asociația Raideri) nu putea legitima sportivi de nivel național, sportivii au fost legitimați de Clubul Sportiv Iseco Tîrgu Mureș, club care la sfârșitul sezonului competițional s-a clasat pe prima poziție în randul cluburilor de automobilism din România (conform statisticilor din Anuarul Sportului 2015 al MTS).
În anul 2016, din dorința și necesitatea de a reprezenta județul Gorj în campionatele naționale de automobilism, s-au finalizat procedurile pentru întemeierea Asociației Clubul Sportiv „Raideri” Tg-Jiu.
Bazele asociației au fost puse de sportivi cu „ștate vechi” în automobilismul local și zonal, cu specific autocross (în principal cu mașini buggy): Vasile-Florin Șerban (Președinte), Cristian Dunavățu (Vicepreședinte) și Raimonda Dunavățu (secretar).
De-a lungul timpului, membrii A.C.S. Raideri au avut următoarele activități/merite:
– Construirea/modificarea a 27 mașini buggy și 10 autoturisme de competiție;
– Organizarea a peste 60 evenimente de automobilism;
– Participarea la peste 120 evenimente specifice(competiții, demonstrații, expoziții, prezentări etc.) ;
– Pregătirea a peste 30 piloți(juniori și seniori);
– Participarea la secvențe film și reclame de nivel național și internațional;
– Inițierea demersurilor pentru recunoașterea „buggy” pe plan național și integrarea clasei buggy în ramurile de automobilism (Dunavățu Cristian, anul 2014);
– Participarea la întocmirea regulamentelor specifice în cadrul comisiilor naționale de automobilism din cadrul FRAS(Dunavățu Cristian, începând cu anul 2014);
– Prima femeie-pilot pe autovehicule buggy – Dunavățu(Șerban) Raimonda, totodată prima femeie care a fost legitimată și care a participat în campionatele naționale din România cu un autovehicul tip buggy;
– Primul junior legitimat care a participat în campionatele naționale din România cu un autovehicul tip buggy – Petrescu Alex (la vârsta de 13 ani, anul 2015);
– Primul club care a organizat o competiție cu autovehicule tip buggy destinată reprezentanților mass-media și care a promovat autovehiculele buggy la nivel național.
Principalele competiții organizate
-5 etape din Campionatul Național de Rallycross (între anii 2015-2018)
– Cupa Narciselor – 18 ediții (Baza Sportivă de Auto-motocross Preajba, Tg-Jiu);
– Cupa Mass-Media – 5 ediții (4 ediții la Baza Sportivă de Auto-motocross Preajba, Tg-Jiu și o competiție organizată în cadrul complexului expozițional EXPOROM 2013, București);
– Memorial „Mugurel Uță” – 3 ediții (Miting aviatic, Baza Sportivă de Auto-motocross/Aerodrom Preajba, Tg-Jiu);
– Cupa „Raideri” – 13 ediții (Baza Sportivă de Auto-motocross Preajba, Tg-Jiu);
– Cupa Stejarului – 1 ediție (Localitatea Stejari, jud. Gorj);
– Diverse competiții, expoziții, demonstrații și prezentări.