ANDREI DUMITRESCU RELANSEAZĂ LUPTA PENTRU TITLU LA VITEZĂ ÎN COASTĂ

Andrei Dumitrescu (Tatuus) a reușit o victorie spectaculoasă în etapa a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, Cupa Gorjului – Acasă la Brâncuși, reușind să doboare inclusiv recordul pe acest traseu de concurs, și s-a apropiat la doar două puncte de liderul Lucian Răduț.

Absent la Sinaia, din cauza unor probleme medicale, cel mai mic dintre frații Dumitrescu a fost al doilea atât în prima zi, cât și în cea de-a doua, la antrenamente libere, însă a reușit să se impună autoritar în cele două urcări de concurs.

Cu un timp de 2:35,068 stabilit la cea de-a doua tură, Dumitrescu a stabilit și recordul de timp în tradiționala etapă de la Rânca. Per total, vicecampionul național en-titre a fost cronometrat cu 05:12,005 la cele două urcări.

Grație celor 25 de puncte, Dumitrescu a atins astfel borna 93 în clasamentul open, fiind la numai două puncte în spatele liderului Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer), care a fost doar pe 8 în weekend. Al treilea la general este Costi Stratnic (Dacia STTC), cu 67 de puncte.

Podiumul de pe Transalpina a fost competat de fratele lui Andrei Dumitrescu, Silviu Dumitrescu (Osella), iar al treilea a fost campionul național din 2016, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer). Campionul din 2017, Paul Andronic, a reușit al patrulea timp al competiției.

La Grupa N, Istvan Soos (Subaru Impreza) și-a asigurat un nou succes în dauna lui Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer), distanțându-se de acesta în clasament. Septimiu Marghitaș (Seat Leon), înscris în ultima zi, s-a și impus la Grupa A, preluând astfel și fotoliul de lider. În acest moment, Marghitaș are 121 de puncte, iar Ciprian Ciobotaru a adunat 115.

Pe podium la general, Cuzma și-a asigurat victoria la Grupa H, acolo unde a fost urmat de Paul Andronic și Mihai Leu. În clasamentul Grupei H după 6 etape conduce în continuare Lucian Răduț, cu 143 de puncte, iar Costi Stratnic este al doilea cu 110 puncte.

La Istorice, Cătălin Cedric Ghigea a reușit o nouă victorie și și-a asigurat deja un nou titlu de campion în portofoliu, iar Andrei Șerban este foarte aproape de a cuceri titlul la 2 Roți Motrice FWD după succesul de la Rânca. Mihai Leu s-a impus la 2 Roți Motrice RWD și s-a apropiat de liderul Costi Stratnic, în timp ce la Diesel, Cătălin Cismaru a reușit o nouă victorie.

Ionuț Ciopleiași a reușit să obțină cel mai bun timp în cadrul Debutanților, rezultat care îl propulsează și pe prima poziție, acolo unde l-a depășit pe Ionuț Moisii.

Rezultatele complete ale etapei a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop sunt disponibile aici.

În total, 75 de piloți au fost prezenți la etapa a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018, antepenultima din acest sezon. Ultimele două runde vor avea loc la Câmpulung Muscel (21-22 septembrie) și Poiana Brașov (12-13 octombrie).

Share this article

Leave a comment